„O să fiu sincer. Da. În orice echipă se creează și obiective,” a declarat Gabriel Oprea la Realitatea TV. „În cazul în care Victor Ponta câștiga alegerile, mi-a propus să preiau SRI. Am lucrat în domeniul securității naționale și am ajutat mult oamenii ăștia, mult de tot, militarii din MApN, polițiști, jandarmi, pompieri, dar cei din servicii speciale. De aceea și oamenii aceștia țin la noi, pentru că am făcut ceva pentru ei. Mi-a propus și probabil, acest lucru mi-ar fi schimbat și destinul. Probabil. Repet. Sunt un om de cuvânt.”
La alegerile prezidențiale din 2014 au candidat Victor Ponta și Klaus Iohannis. În spațiul public a fost vehiculat scenariul în care, dacă Victor Ponta ar fi fost ales președinte, atunci fostul șef al SRI George Maior urma să fie propus premier.
Sămbătă, Gabriel Oprea și-a anunțatREVENIREA ÎN POLITICA MARE și intenția de a implica UNPR în alegerile europarlamentare și prezidențiale care urmează. „Onoareaa fost mereucel mai important reperdin viața mea,” mărturisea Oprea cu această ocazie. „Sigur că în această perioadă, am aflat că în politica din România nu mai este nevoie de onoare și am înțeles că onoarea politică este consideratănaivitate.” El voia să sugereze o paralelă între atitudinea sa și cea a lui Liviu Dragnea. În urmă cu doi ani, odată cu începerea anchetei penale împotriva sa, Gabriel Oprea a demisionat din toate funcțiile deținute în administrație sau în partid și s-a retras din politică. El este judecat în prezent pentru ucidere din culpă, în dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină de la Poliția Rutieră, în timp ce îi însoțea coloana oficială.
Dacă am pomenit de scenarii, trebuie să reamintim că – la începutul lunii iunie – fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie, și el retras pe margine și anchetat penal, dezvăluia că Victor Ponta s-ar fi întâlnit în secret în Turcia cu fostul adjunct al SRI Florian Coldea și i-a cerut ajutorul pentru a reactiva scenariul din 2014. „Acum trei luni, Victor Ponta a avut o întâlnire cu Florian Coldea în Turcia și atunci au pus la cale acest plan. În spatele lui Ponta se află și Oprea,” explica Vanghelie. „Ce vrea să mai facă acest fenomen în politică, să-i aducă din nou peOpreași peMaior?”
În prezent, Victor Ponta și-a racolat pentru Pro România mai mulți parlamentari și a încercat chiar să își facă grup parlamentar. Gabriel Oprea s-a reactivat. Din păcate, și-a început campania cu stângul, postând pe Facebook o poza trucată pentru a părea cădă mâna cu președintele american Barack Obama. Modificarea a fost remarcată de internauți, care își pun imaginația la contribuție ironizând orgoliul fostului premier de a se lăuda cu imagini alături de personalități.